CEEX 192/2006

Acronim: DERMACTIVTEX

 


Proiectul reuneşte trei colective de cercetare din zona nord estică a României pentru realizarea unei terapii topice cutanate prin transfer controlat al unei substanţe active pentru rezolvarea unor afecţiuni dermatologice şi vasculare ale membrelor inferioare. Sînt implicate trei echipe de lucru din sfere diferite de activitate: - specialişti din domeniul textil, chimişti de sinteză şi medici dermatologi.

Sarcina principală este realizarea unor polimeri sensibili la stimuli biologici cutanaţi sau a unor stimuli externi: presiune sau temperatură care acoperă suprafaţa unui ciorap medicinal sub fromă de microcapsule sau microgeluri care înglobează medicamentul şi care sub acţiunea stimulilor biologici eliberează controlat medicamentul care este adsorbit dermatic sau difuzează spre sistemul venos al membrelor inferioare.

Suportul textil sub fromă de ciorapi realizează pe de o parte o contenţie elastică graduală, iar pe de altă parte grefarea polimerului cu medicament în condiţii de eficienţă, confort şi aspect estetic.

Echipa medicală are în vedere răspunsul polimerului la acţiunea factorilor externi cât şi a dozării medicamentului după datele prelevate în vitro şi vivo pe animale precum şi monitorizarea clinică a pacienţilor cu insuficienţă venoasă cronică care urmează o terapie cu purtarea ciorapilor cu contenţie şi medicament.